Reprezentativa României în grupele Cupei Challenge, Lupii București, a înregistrat o ultima înfrângere în actualul sezon a cupelor europene în fața trupei britanice Newcastle Falcons, scor 0-28 (0-18).
Deși veneau după un succes minunat în Italia, pe stadionul Peroni, împotriva celor de la Cammi Calvisano, elevii lui Eugen Apjok au cedat, joi, fără drept de apel în ultima etapă a cupelor europene în fața echipei engleze, Newcastle Falcons, scor 0-28.
Echipa insulară și-a asigurat victoria încă din prima jumătate a jocului, Ryan Shortland și Rory Clegg punctând pentru nou promovata din liga engleză de rugby, scor 0-18. În repriza secundă Newcastle și-a mărit esaverajul în cea de-a treia grupă a Cupei Challenge, după ce Tom Caterick a marcat ultimul eseu al partidei și a stabilit scorul final, scor 0-28. În cealaltă partidă a grupei Brive a trecut „en fanfare” de italienii de la Calvisano, scor 31-9 (17-9), cel mai prolific jucător al disputei a fost uvertura franceză Romain Sola, acesta reușind trei transformări în cele 80 minute de joc.
Clasament 1.Brive 5 1 0 121:74 23 2.Newcastle 4 0 2 126:69 19 3.Lupii București 2 0 4 94:105 10 4.Calvisano 0 1 5 80:173 2
Articol publicat de Adrian EUGEN
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER